Selamat Balik! Am venit astăzi cu multe să va spunem. După cum stiti, mai multe evenimente sunt în curs de desfăsurare, care vor duce la marea voastră victorie. Pregătirea actelor si semnăturile necesare care au fost mentionate săptămâna trecută au fost in vizor. Aliatii nostri gestionează situatiile diverse pe scena mondială, si am cerut flotei noastre de observare să oprească încercările întunericului de a forta izbucnirea unei mari conflagratii. Realizarea a ceva semnificativ in lumea voastră este foarte dificil din cauza obstacolelor aruncate de credintele culturale si obiceiurile administrative plasate acolo de întuneric, în plus fată de curioasele complicatii create de diverse societăti globale. Cu toate acestea, aceste obstacole potentiale au fost depăsite cu ajutorul unui plan foarte minutios elaborat între aliatii nostri si legăturile noastre consulare, iar aceste solutii creative sunt acum în curs de implementare si sunt de asteptat pe deplin să ducă la un succes total. În acelasi timp, sistemul vostru economic actual trece printr-o tranzitie care include finalizarea colapsului financiar pus în miscare de cabala întunericului, acum zece ani. De fapt, acest lucru va fi acum mai mult de natura unui „Flip” al sistemelor, si vă va introduce într-o nouă eră economică pentru toti.
10 Cib, 19 Uo, 10 Caban
Selamat Balik! Am venit astăzi cu multe să va spunem. După cum stiti, mai multe evenimente sunt în curs de desfăsurare, care vor duce la marea voastră victorie. Pregătirea actelor si semnăturile necesare care au fost mentionate săptămâna trecută au fost in vizor. Aliatii nostri gestionează situatiile diverse pe scena mondială, si am cerut flotei noastre de observare să oprească încercările întunericului de a forta izbucnirea unei mari conflagratii. Realizarea a ceva semnificativ in lumea voastră este foarte dificil din cauza obstacolelor aruncate de credintele culturale si obiceiurile administrative plasate acolo de întuneric, în plus fată de curioasele complicatii create de diverse societăti globale. Cu toate acestea, aceste obstacole potentiale au fost depăsite cu ajutorul unui plan foarte minutios elaborat între aliatii nostri si legăturile noastre consulare, iar aceste solutii creative sunt acum în curs de implementare si sunt de asteptat pe deplin să ducă la un succes total. În acelasi timp, sistemul vostru economic actual trece printr-o tranzitie care include finalizarea colapsului financiar pus în miscare de cabala întunericului, acum zece ani. De fapt, acest lucru va fi acum mai mult de natura unui „Flip” al sistemelor, si vă va introduce într-o nouă eră economică pentru toti. 3 Muluc, 12 Uo, 10 Caban Dratzo! Am venit astăzi cu multe să vă spunem! Lumea voastră continuă să fie un câmp de luptă mascat, cu slujitorii cabalei întunericului agătati in mod sumbru de putere, în ciuda terenului câstigat în fiecare zi de către fortele Luminii. Această operatiune îndelungată este oarecum descurajatore pentru cei care s-au dăruit Luminii si victoriei sale inevitabile în cele din urmă. Întunericul păstrează controlul in majoritate asupra sistemului monetar international, care are de aface in orice fel cu Rezerva Federală US si numeroasele sale bănci aliate, cu toate că nu mai este ceea ce a fost odată. Cu toate acestea, Rezerva Federală si practicile sale criminale, distructive, se confruntă cu Nemesis-ul său: un moment-cheie se apropie atunci când această fraternitate bancară rău-intentionată si falită vor fi nevoite să facă o plată în lingouri de aur efective pe care nu le posedă. Acest lucru va oferi implicit fortelor Luminii posibilitatea de a caterisi Rezerva Federală de puterile sale si să forteze un faliment public si o preluare legală a acestei entităti extrem de ilegale. Acest eveniment se va manifesta în scurt timp. Căderea Rezervei Federale semnalează căderea actualului regim de facto al US. 12 Ben, 1 Kumku, 9 Eb Selamat Balik! Am venit cu multe să vă spunem. În acest moment, un schimb de documente legale este în curs de desfăsurare, care deschide calea pentru schimburi finale de introducere a diferitelor programe de prosperitate care să fie finantate integral de către familiile Dragon [din Asia]. Aceasta autorizează, de asemenea, pe Quan Yin si St Germain să semneze actele de distribuire pentru fiecare dintre trusturile lor mondiale. Persoanele care alcătuiesc aceste consilii internationale de administratori sunt la fel cufundati în aceste proceduri complexe de semnare. În acelasi timp, numeroase organizatii înfiintate pentru a distribui aceste fonduri alertează administratori lor regionali, că timpul de mult asteptat de către toti se apropie cu repeziciune. Această rafală finală de activităti datorează legitimitate unui set foarte special de protocoale legale, iar implementarea lor în acest moment este posibilă, în parte, prin utilizarea sagace a Consiliului Primului Contact, a ceea ce noi numim optiunea galactică. Acest lucru este pur si simplu puterea din spatele Luminii pentru a face ceea ce e de făcut. Aceasta a permis ca hotărâri legale favorabile să fie transmise secret si acestea sunt acum gata pentru a aduce drumul nostru lung la clipa lor minunată de manifestare! In timp ce toate acestea se miscă inexorabil înainte, noi monitorizăm multele scheme ale cabalei întunericului. Până acum am fost capabili de a neutraliza efectele nocive ale chem - trails (dâre de substante chimice si biologice nocive lansate de avioane speciale) pe care cei ai întunericului le-au pulverizat în atmosferă de aproximativ un deceniu. Acest atac in curs de desfăsurare a perturbat grav echilibrul natural al atmosferei si au răspândit pestilente si boli pe tot globul. Amenintă să declanseze un ciclu de mare disparitie, decimând omenirea precum si întreaga ecosferă a planetei. Contramăsurile noastre în acest domeniu pregătesc terenul pentru perioadă de după dezvăluire, atunci când tehnologia noastră poate întoarce în sigurantă atmosfera, oceanele si uscatul Gaiei înapoi la starea de echilibru, care a existat imediat după sfârsitul celui de al doilea război mondial, in anul 1945. Acest punct de echilibru terestru poate fi mutat; este pur si simplu un punct de plecare care trebuie în cele din urmă să fie mutat „înapoi” la un timp, chiar mai curat, în urmă cu peste 2500 de ani. Acesta este punctul spre care trebuie să ne indreptăm o dată ce am început să distribuim o parte a tehnologiei noastre vouă. După ce guvernul vostru interimar face anunturile initiale, ne-am propus să supraveghem această distribuire de tehnologie si de a face ceea ce este necesar pentru a ne asigura că multele programe guvernamentale au fost lansate cu succes. Acesta va fi obiectivul nostru prim înainte de dezvăluire. Misiunea noastră sacră este de a face tot ceea ce este considerat vital pentru a vă deplasa spre deplina constiintă, pentru că acesta este motivul pentru care suntem aici. Echipele noastre de legătură din Agartha [suprafata interioară a Pământului] si personalul asociat lucrează cu sârguintă pentru a împinge afară întunericul de la putere. Puteti vedea că multe abuzuri de putere sunt încă la lucru, în toate colturile lumii voastre, si în timp ce aceste lucruri sunt supărătoare pentru noi, vom rămâne în deplină conformitate cu edictele prevăzute pentru noi în planul divin al Cerului. Fiti siguri că expresiile de arogantă ale cabalei întunericului vor fi in foarte scurt timp transformate. Am asistat la hotărârile legale pe care noua guvernare le va folosi pentru a schimba multe dintre aceste nedreptăti. Și curând după aceea mari schimbări ale inimii se vor întâmpla atunci când Maestrii Inăltati încep noile învătături în întreaga lume, iar acest lucru va genera o mare schimbare de atitudine în toate structurile voastre sociale. Într-adevăr, adevărul atâtor de multe lucruri care ies la Lumină va modifica foarte multe perceptii printre multi oameni. Momentul pe care l-ati asteptat cu totii este aici: sfârsitul înăbusirii de către întuneric a lumii voastre si a vietilor voastre! Fiecare dintre voi stie în mintea lui superioară că această mare si proorocită schimbare este acum gata să se întâmple. Flota noastră a fost obligată pentru un timp foarte lung de a viziona si pur si simplu de a efectua orice asistentă v-ar fi de ajutor în cauza voastră într-un mod foarte lent, dar deliberat. Suntem foarte încântati că o perioadă de măsuri mai directe soseste! Echipele noastre de legătură văd în mod clar că aderenta întunericului esuează, si resursele pe care le-au avut o dată la dispozitie sunt în scădere rapidă. Această intoarcere a norocului este ajutată de propriile noastre actiuni si este intentia noastră fermă de a vedea schimbările în guvernare finalizate cu succes. Este timpul pentru Lumină de a lua înapoi acest tăram si de a ne asigura că vă veti întoarce rapid si cu usurintă la starea voastră naturală, de deplină constientă. Această etapă a operatiunii începe acum, si sperăm să fim în măsură să finalizam procesul în doar un an. În acest scop, ne proclamăm cu bucurie concentrarea pe acest lucru pe deplin si de neclintit! Binecuvântări tuturor! Suntem maestrii vostri Inăltati! Ne întoarcem pentru a oferi un mesaj special! Lumea voastră este în faza finală de tranzitie de la întuneric la Lumină. În urmă cu aproape 13 milenii, Atlantida, din cauza propriilor calcule gresite arogante, s-a scufundat sub valuri. Cetătenii ei au fost evacuati pe o planetă care orbitează în jurul unei stele din constelatia Centaurus, numită Hadar, sau Beta Centauri de astronomii nostri. Centaurienii o cunosc ca Agena. Acesti evacuati din Atlantida au stiut că putinii supravietuitorii ai acelei calamităti de ape vor fi strămosii nostri. Acesti oameni „căzuti” au început o călătorie lungă, dificilă, care a fost în ultimă instantă de a vedea pe descendentii lor în cele din urmă reveniti la constiinta deplină. Am privit la aceste generatii de Rătăcitori si am asistat la felul in care Anunnaki-lor li s-au dat un control temporar al suprafetei [exterioare a] Pământului. Acest lucru a dus la împărtirea lumii noastre casă în două tărâmuri diferite. Sarcina noastră sacră de-a lungul veacurilor a fost de a vă ghida si a vedea că edictele Cerului au fost urmate corect. Cu câteva secole în urmă, întunericul a permis în cele din urmă o cantitate mică de tehnologii primitive să vadă lumina zilei in lumea voastră de la suprafată. Anunnaki au avut grijă să se asigure că progresele ulterioare folosind această tehnologie dăunătoare sunt lente si însotite de multă durere si suferintă pentru Gaia si strămosii nostri. Am făcut ce am putut pentru a ajuta, a vindeca, si a da sfaturi morale pentru toate părtile implicate. Am observat modul în care Cerul a introdus încet Suflete în Gaia care a crescut la nivelul la care să folosească abilitătile si resursele lor pentru a ne ajuta la distribuirea de sustenantă si alte resurse atât de necesare pentru cei ale căror sărăcie si durere au fost din cele mai acute. Binecuvântăm asociatii nostri si cerem ca toti să cinstească curând această muncă bună. Acum vine timpul când vom putem aborda in mod deschis despre ceea ce am asistat desfăsurându-se în ultimele 13 milenii. Am văzut Anunnaki creând o lume a ignorantei, o luptă fără sfârsit, si sărăcie. Averea a fost folosită pentru a produce amărăciune si separare, si a fost în principal provincia unui grup special de slugi care au condus absolut si au afisat o cruzime de necrezut si o imoralitate endemică. Astfel de fărădelegi vor înceta, iar acest lucru va permite marii schimbări decretate de Cer să aibă loc asa cum a fost plănuit. Atunci vom putea explica în mod deschis despre vremurile trecute întunecate, si vă vom pregătiti pentru întoarcerea la constiinta deplină. Ca Maestrii Inăltati, am creat o retea sacră, care vă va oferi o prosperitate universală, care este in legătură cu suveranitatea voastră. De cealaltă parte a acestei monede este libertatea, iar acest lucru vă uneste cu familiile voastre de mult pierdute din Pământul Interior, din Cer, si din spatiu. Osana Cerului si Eliberării voastre! Aleluia! Aleluia! Astăzi, am discutat despre progresul care are loc pe tărâmul vostru de la suprafată. Vine momentul pentru marea schimbare spre Lumină proclamat de către Cer, si am venit doar să îndeplinim aceste decrete si să vă aducem acasă la constiinta deplină. Libertatea voastră si recunoasterea deplină de către toti a sacrei voastre suveranitătii personale este aproape! Cunoașteti, dragilor, că nenumăratele Provizii și Prosperitatea fără de sfârșit a Cerului sunt într-adevăr ale voastre! Aşa să fie! Selamat Gajun! Selamat Ja! (Fii Unul! și Fii bucuros! In limba stelei Sirius) Salutări, Preaiubită Familie! Ințelegem că aveți dificultăți in a vă concentra pe pace, atunci când propaganda vă vorbește în mod constant de război. Într-adevăr, pentru cei dintre voi în anumite părți ale lumii, auziti mereu în mod constant că bombele sunt indreptate spre voi, iar acest lucru este exact ceea ce cei dintre voi în Statele Unite ale Americii aud în acest moment. Această opțiune stabilește o dualitate dintre cele mai atroce, pentru că este Adevărat că Inimile voastre fac apel la Pace, chiar și atunci când pălăriile negre vă trimit mesaje pentru a vă concentra pe opusul ei. Răspunsul pe care vi-l aducem este, desigur, de a vă elibera de mesajele de propagandă. Căci este frica conținută în ele, care vă poate impiedeca să recunoașteti și să trăiti stilul de viata divin al Epocii de Aur, care este exact ceea ce „pălăriile negre” doresc. Adevărul este, că ele sunt acum atât de lipsite de putere incat tot ce pot face este să încerce să vă tragă în jos la nivelul lor 3D - ei nu au mijloacele necesare pentru a vă înrobi prin oricare alte mijloace. Așa cum am afirmat de multe ori, nu vor mai fi permise războaie, nici arme de distrugere în masă pe planeta Pământ. Inimile voastre au vorbit, si Federatia Galactică v-a răspuns cu asigurare că dorinta voastră de Pace pe Pămant va fi onorată, pentru că voi, Preaiubitilor, sunteti cei care au decretat că aceasta să fie așa. Acesta este timpul vostru de a zbura si de a vă ridica, în atmosfera iubitoare a Dimensiunilor superioare, și Ascensiunea voastră este asigurată!!! Toți cei care ar strica pacea voastră sunt în stare de izolare, astfel încât acestia nu mai pot avea succes cu obiectivele lor. Prin urmare, vă încurajăm să nu plecati urechea la retorica lor bombastică, găsiți pace în voi insivă, și străluciți Luminile voastre de iubire! în acest fel, veti atrage la voi pe toti aceia care prețuiesc Stilul de viață al Pacii, și în curând vă veți bucura de toate binecuvântările care vin odată cu ea! Amintiți-vă că suntem în cel mai sacru parteneriat cu voi, și cu iubire, compasiune, iertare și recunoștință, vom călători împreună pe Calea de Aur. Noi vă onorăm și vă mulțumim pentru participarea voastră la luminarea Lumii, si vă invităm să vă alăturati în sărbătoare plină de bucurie a succesului nostru atunci când ne vom inâlni din nou* Salut! *Teleconferinta Ashtar On The Road, 9 aprilie, 2013 Prin Susan Leland, 4 aprilie, 2013. 10 Ix, 2 Ceh, 9 Eb Dratzo! Am venit din nou să vorbesc cu voi! Un mare eveniment ceresc va apărea in scurt timp in cerurile voastre. Acest eveniment este ultimul dintr-o serie de fenomene care semnalează sfarsitul unui acord sacru încheiat între Lumină si Anunnaki mult timp în urmă. Acesta este parte a unui plan divin pentru a pregăti strămoșii vostri, cat și pe voi pentru o revenire la conștiința deplină. În conformitate cu acest lucru, oferim celor ai întunericului din lumea voastră, documente care afirmă că a venit timpul când putem interveni pentru voi în mod oficial, în realitatea voastră. Acest demers este pur și simplu de a asista societățile voastre secrete sacre și aliații lor pentru a finaliza o preluare legală a unui număr de guverne majore ale voastre. Această procedură va duce la plata unei abundențe universale, care este în prezent deținută în numeroase locații secrete din întreaga voastră lume. De-a lungul ultimelor câteva luni, am mutat aceste resurse in locurile unde acestea sunt sigure și disponibile pentru a fi utilizate pentru asigurarea noului sistem financiar și monetar. Oferim de asemenea, o securitate logistică mai generală pentru a permite noii guvernări de a difuza faptele cu privire la ceea ce are loc în țările din jurul lumii voastre. "Salutări, iubita familie! Am cerut ca tot mesajul meu de la ultima noastră întâlnire sa fie inclus aici*, pentru că totul este "în timp util și relevant" in acest moment de Acum, și pentru cele care vor veni! într-adevăr este faptul că sprijinul nostru singur nu este suficient pentru a ridica pe cei care nu sunt în vibrațiile Stilului de viata a Epocii de Aur. Mai degrabă, pentru a realiza acest lucru cu adevărat pentru toți cetățenii planetei Pământ, această mare misiune trebuie să aibă sprijinul vostru, de asemenea!!! "Acum este momentul pentru implementarea schimbărilor în toate domeniile vieții pe planeta Pământ, și de a vizualiza efectele lor de bucurie, si atmosfera de inalta vibtratie, care este de o importanță capitală, asa ca lasati-vă bucurati de Libertățile pe care le aduc în meditațiile și rugăciunile voastre. într-adevăr, dacă începeți chiar cu numai unul dintre programele propuse de președintele Obama, veti imputernici literalmente intregul pod despre care am vorbit, și anunțarea "oficială" a NESARA va urma mult mai devreme, în timpul vostru! "Desigur, puteți participa dincolo de asta, dacă alegeți acest lucru, pentru ca s-a facut apel la voluntari în fiecare comunitate să se unească în aducerea acestor programe în actualitate. Cu toate acestea, este vorba de energiile voastre iubitoare și ale tuturor lucratorilor Luminii din jurul lumii, care elimina literalmente programele vechi și paveaza Căile Modului de viată a Epocii de Aur pentru toti!!! "Vom avea mai multe discutii si imputernicire (cu un Exercițiu de Cristal condus de Sekhmet) pe acest lucru în momentul următor cand ne vom aduna**, astfel încât ramaneti pe frecventa! Între timp, sa știti că avem cea mai profunda Recunoștință pentru voi că ați ales să fiți aici pe Planeta Pamant în acest moment, pentru a lua parte la cea mai mare prezenta a tuturor misiunilor! Va iubim dincolo de cuvinte, și ne bucurăm de Unitatea noastră și de succesul muncii noastre impreuna! Salut! " * http://www.ashtarontheroad.com/ashtar-on-state-of-union.html **Ashtar On The Road Teleconference, Tuesday, 2-26-13. Given through Susan Leland, February 21, 2013. © Ashtar on the Road Publications 2004-2013. All Rights Reserved. © Ashtar on the Road Publications 2004-2013. All rights reserved. http://www.ashtarontheroad.com/from-the-bridge-2-21-2013.html Textul fiind foarte lung, am tradus doar o parte din mesaj. Versiunea originala poate fi citita in intregime pe site-ul Ashtar On The Road. http://www.ashtarontheroad.com/ashtar-on-state-of-union.html "Salutări iubită familie! Sunt eu, Ashtar, care vin din nou să fiu cu voi în spirit, în dragoste și în bucurie! Pentru cei dintre voi care au ascultat sau urmărit discursul prezidențial - Și acest lucru a fost pentru întreaga lume, nu doar statele Unite ale Americii [...] Ummac Dan – 3 Manik, 15 Zac, 9 Eb Selamat Balik! Venim astăzi cu stiri foarte interesante! Întunericul continuă în modul de viziune de tip tunel de a încerca cu disperare să vină cu o modalitate de a întârzia ceea ce știu că este inevitabil. Cerul este în așteptare pentru ultimul semn ceresc să apară, și o dată ce acest fenomen are loc, vom acționa rapid și vom mătura pe slujitorii intunericului într-un loc unde nu mai pot face nici un rău. Aceasta ne lasă cu un interval îngust de timp înainte de a se întâmpla acest lucru, și așa că facem verificări duble cu diversii nostri aliați pentru a ne asigura că ceea ce este în scurt timp să se intample este gata să meargă cât mai repede posibil. 9 Ahau, 8 Zac, 9 Eb Dratzo! Ne întoarcem! Lumea voastră sa mutat mai aproape de victoria sa asupra întunericului! Există semne peste tot de ceea ce este în scurt timp să se întâmple. Societățile voastre secrete sacre au compilat instrumentele juridice pentru a forța guvernele majore ale lumii voastre să demisioneze. În consonanță cu aceasta forțele militare și de poliție ale acestor națiuni s-au unit în secret pentru a afirma că fiecare dintre ele este mai mult decât pregătită să folosească bazele lor de putere pentru a da guvernele lor respective nici o altă alegere decât să demisioneze atunci când acest curs de acțiune va începe. Aliaţii nostri sunt mai siguri decât oricând înainte, si continuă să plaseze pe cei intunecati acolo unde nu pot să mai facă necazuri. Ei se ceartă între ei si sunt disperati de lipsa lor aparentă de putere de a dicta ceea ce se întâmplă. Controlul lumii nu mai este la indemana lor, si ei nu pot face mai mult decat să viseze la ceea ce ar fi fost dacă nu ar l-ar fi pierdut. Lucrătorii Luminii merg acum înainte cu încredere reînnoită, si se pregătesc pentru a face o mutare definitivă, care va pune capăt în mod eficient la ultimele sanse pe care cei ai intunericului le-ar fi avut să câstige terenul pierdut. Acum este mai mult un joc de supravietuire pentru ei, dar nu există nici un loc unde să se poată ascunde de care să nu ne dăm seama. Cu cat ii putem lăsa mai în urmă cu atat ne putem concentra mai repede pe agenda noastră proprie. |
Arhive
April 2024
Categorii
All
|